Consiliul Concurenței are o veste proastă pentru români: Ne temem că retailerii se vor înțelege între ei să păstreze în profituri reducerea TVA

Consiliul Concurenței are o veste proastă pentru români: Ne temem că retailerii se vor înțelege între ei să păstreze în profituri reducerea TVA
Publicat: 11/05/2015, 14:50

Bogdan Chirițoiu a declarat la Cluj-Napoca, într-o conferință de presă, că instituția pe care o conduce monitorizează prețurile, iar dacă vor fi indicii că sunt înțelegeri ilegale între producători și/sau magazine vr fi făcute investigații, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Guvernul ne-a solicitat să monitorizăm ce se întâmplă în această perioadă cu ocazia reducerii TVA. Ne e teamă că pot să apară înțelegeri între magazine, între lanțuri de magazine, între producători, care să încerce să păstreze în profiturile lor reducerea TVA. Monitorizăm și vrem să vedem ce s-a întâmplat cu nivelul prețurilor după ce Guvernul a făcut anunțul cu reducerea TVA și să vedem după 1 iunie în ce măsură se transmite reducerea de TVA în prețul la raft. Dacă vor fi indicii că sunt înțelegeri ilegale între producători și/ sau magazine vom deschide investigații”, a spus Chirițoiu.

El a adăugat că instituția pe care o conduce nu va putea prinde toți „corupții și hoții”.

„Important este să prindem destui și să dăm amenzi suficient de mari astfel încât oamenii să se gândească de trei ori înainte de a încălca legea”, a subliniat Bogdan Chirițoiu.

Președintele Consiliului Concurenței și alți membri ai conducerii instituției participă, luni, la Cluj-Napoca, la o întâlnire cu mediul de afaceri și cu reprezentanții administrației locale.

Raportul analizat săptămâna trecută de Guvern privind prețurile la alimente din marile magazine nu prezintă informații legate de creșterea acestora înainte de reducerea TVA, Consiliul Concurenței urmând să ceară informații retroactive privind prețurile practicate și să verifice, aleatoriu, aproximativ 600 de magazine

Raportul, redactat de către Ministerul Agriculturii, relevă că patru mari magazine, respectiv Cora, Kaufland, Selgros și Carrefour, s-au angajat ca din luna iunie, când TVA va scădea la alimente la 9%, să afișeze la raft atât prețul vechi, cât și pe cel nou, iar Carrefour și Auchan au promis că vor îngheța prețurile până la acea dată, Kaufland luând la rândul său în calcul această propunere.

Billa, Metro, Profi și Auchan vor decide în perioada următoare dacă vor afișa, din iunie, prețul vechi și pe cel nou la raft.

Mega Image și Lidl nu au participat la discuția organizată de Ministerul Agriculturii.

Conform documentului, Consiliul Concurenței a comunicat asociațiilor profesionale ale retailerilor și producătorilor că pot recomanda membrilor să scadă prețurile cu minimum 12%, după reducerea TVA, și i-a anunțat că va verifica la nivel național evoluția prețurilor și după scăderea TVA, pentru a vedea dacă efectul este menținut în timp.

„Dacă piața de retail este una concurențială, ne așteptăm ca transferul reducerii TVA la alimente să fie resimțit în evoluția prețurilor la raft. Chiar dacă pot exista fenomene locale de creștere a prețurilor, date de puterea de piață superioară a unor magazine și/sau a unor producători, la nivelul pieței în ansamblu astfel de fenomene nu pot fi decât temporare. Eventuale creșteri de prețuri pe anumite grupe de alimente anterior datei de 1 iunie ar trebui să fie doar temporare în zonele cu concurență ridicată, deoarece prețul ar trebui scă scadă cu reducerea de TVA plus creșterea anterioară de preț, întorcându-se la nivelul de echilibru. Consiliul Concurenței va analiza în ce măsură în practică se va întâmpla sau nu a;a ;i care vor fi cauzele”, se afirmă în raport.

Documentul menționează „eventuale creșteri de prețuri pe anumite grupe de alimente anterior datei de 1 iunie” și precizează că, urmare a informațiilor pe această temă din presă, Ministerul Agriculturii a dispus verificări în București, Brașov, Cluj, Dolj, Iași, Sibiu și Timiș, direcțiile din minister urmând însă să prezinte conducerii o notă informativă în care să indice eventuale astfel de majorări.î

Și Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor a verificat marile magazine la nivel național, dar a identificat doar nereguli constând în utilizarea de expresii precum „ieftin” sau „discounter garantat” care induceau ideea unui preț redus, dar fără afișarea prețului actual de vânzare, lipsa afișării prețurilor, etichetarea neconformă, nerespectarea condițiilor de depozitare.

Presa a relatat însă că mari lanțuri de magazine ar fi majorat prețurile la diferite alimente cu până la 30%, înainte de reducerea TVA, iar premierul Victor Ponta a reacționat spunând că Guvernul nu poate îngheța prețurile la mărfurile din magazine, dar poate introduce măsuri constituționale și europene, precum taxe speciale foarte mari, în cazul în care comercianții nu scad prețurile la raft după diminuarea TVA.

El a cerut ca Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Consiliul Concurenței să verifice atent situația prețurilor din magazine.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
Facerea de bine este... știți voi ce! O bucureșteancă i-a donat canapeaua unei femei. Ce...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Schimbări uriașe pentru milioane de români. Se modifică totul la pensie
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”....
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
„Acord istoric” anunțat între Airbus și Arabia Saudită
×